Sa nu deviem. Metamorfozele..

Oamenii in diversitatea lor percep mediul, lumea inconjuratoare, viata, in functie de trairile si experientele acumulate pana in prezentul lor. Acestea le intaresc sistemele de valori. Le soptesc in ureche ce merita si ce nu, ce are sau nu are sens, cum sa actioneze sau cum sa nu actioneze in anumite situatii. Vor varia desigur de la om la om, vor fi la fel de viabile pentru persoana in cauza, caci nimeni in afara de ea insasi nu se poate raporta la propriul sistem de valori. Altfel spus, cel care nu are incredere in nimeni este la fel de indreptatit sa fie prudent precum este cel care are incredere in toata lumea dreptul de-asi pune increderea pe tava. Ambele persoane au cu siguranta experiente de viata radical diferite.

Uneori insa, oamenii se vad si se simt iesiti din tipare. Nu putin. Nu usor corijibil. Ci mult. Indiferent de cauzele fenomenului, normalitatea lor nu are nimic de-a face cu normalitatea tuturor celorlalti. Sistemul lor apare stramb in ochii majoritatii. De fiecare data si fara urma de echivoc. Actiunile lor apar la fel de strambe. Desi ei continua sa traiasca cu impresia ca nu fac nimic gresit. Ceea ce este dealtfel si adevarat, intrucat ei se raporteaza la acel sistem de valori personal, unic. Traind insa intr-o societate in care ei se prezinta stramb, iata-ne in fata unei situatii conflictuale. Trebuie inteles ca putem vorbi despre oameni care pur si simplu nu simt, sau simt atat de diferit incat sentimentul permanent pe care il au este cel de incertitudine si acesta le guverneaza pe toate celelalte, care sunt firave. Putem vorbi despre oameni care in fata unei situatii in care majoritatea reactioneaza “la comun” intr-un anumit fel, sa nu aiba nici un fel de tresarire, spre exemplu sa nu fie impresionati de un bebelus care cade si se loveste cu capul de bordura. Oameni care isi inteleg libertatile dupa un sistem propriu de referinta, de ei ales, care nu are nimic de-a face cu modul in care societatea atribuie libertati individului in functie de contextul in care acesta se afla.

Ce este de facut si de ce ar trebui facut ceva ? Ei bine, viata in aceste conditii devine oribila. Fiinta fara de vina nu intelege de ce loviturile vin zilnic si continua sa vina neincetat. Conexiunile pe care le face fizic in propria viata, luand deciziile cele mai potrivite si dealtfel foarte naturale pentru sine, aduc ca urmari dezechilibre grave in viata sociala. “Dar de ce, nu am facut nimic gresit !” sau “N-a fost mare lucru…”. De acord, valabil pentru sistemul de valori al persoanei in cauza, nimic mai adevarat. Din pacate viata se desfasoara in societate unde sistemul de valori individual gaseste cu greu sisteme de valori asemanatoare de care sa se ancoreze. Defapt asta si naste prieteniile, putinele prietenii, ale acestui gen de indivizi.

Se poate simula, astfel incat ochii societatii sa nu mai observe gaurile. Se poate simula intr-atat de bine incat persoana in cauza poate duce o viata normala pentru ochii tuturor celorlalti, pastrandu-si in acelasi timp scheletii in dulap.  Sau se poate incepe un proces real de metamorfoza, care presupune adoptarea unui cod concret mulat dupa principalele cerinte ale societatii in care ne aflam si respectarea acestuia cu strictete. Lupta cu sine va fi infernala. Vor exista momente groaznice si de maxima slabiciune. Tentatiile vor fi infinite. Acel ceva din interior va striga in sevraj incercand sa isi ia doza, la care iata, nu mai poate accede pentru ca cineva se lupta. Pentru normalitate, pentru viata. In final… dupa o dovedita stradanie, in viata individului se va asterne liniaritatea. Si de acolo … din acel moment… linistea… si toate posibilitatile din lume.

Oricine poate incepe o noua viata curata. Si odata inceputa… odata atinsa liniaritatea… nu mai gresiti !  Stiu, pentru ca am fost acolo.  

Obsesiile sunt foarte dificil de sentimentele reale pe care le maschiaza. Sunt surogate. Imita foarte bine sentimente si stari insa totusi nu se compara cu acelea pentru ca radacinile sunt mult mai putin adanci. Legaturile sunt facute intr-un alt fel. Nu imi cereti sa explic cum pentru ca nu am idee.

Cea mai frecventa confuzie se face intre obsesie si iubire. Iar diferentele sunt atat de graitoare incat omul pus in fata realitatii, omul caruia ochii i se deschid cu forta, omul care realizeaza grava eroare in care se afla, poate suferi un soc care sa-i amorteasca definitiv sau temporar orice fel de traire si-l poate face sa se intrebe daca nu cumva totul, absolut totul, este cladit pe o uriasa fundatie de minciuna.

Ei bine nu chiar. Este important sa intelegem ce suntem, sa ne intelegem natura, sa nu luptam importiva curentului. Dar acesta este subiectul unui alt articol.

Diferentele dintre iubire si obsesie sunt invizibile pentru cel patruns deja de microb. Acestea devin vizibile doar din exterior singura salvare fiind ori ruperea legaturilor cu sursa obsesiilor, ori un deget ferm din exterior care indica inspre directia potrivita. Sa luam cazuri concrete pentru a ilustra mai bine spusele mele abstracte:

Un el si o ea se despart. Simplu, banal, gasiti orice motiv doriti pentru despartirea in sine.   

Problemele care apar in mod normal in astfel de situatii denota un egoism incredibil din partea amandurora. Fiecare dintre cei doi apare cu argumente ale raului care i s-a facut. Fiecare dintre cei doi apare cu argumente ale nedraptatilor la care a fost supus. Nici o clipa nu este vorba despre celalalt. Nici o clipa nu este vorba despre nevoile, drepturile, dorintele si felul de a fi al celuilalt. Este vorba doar despre un meci inutil si chinuitor de orgolii in care fiecare dintre cei doi a incercat sa-l muleze pe celalalt dupa propria personalitate, dupa propriile nevoi. Vesti proaste: oamenii nu sunt plastilina. Posibil unul dintre cei doi va incepe un intreg program de recucerire a celuilalt din nevoia de a castiga in fapt in fata unui eventual alt anonim pretendent. Sau din dorinta de a cauza suferinta drept razbunare. Sau din incapacitatea de a accepta ceea ce in mintea sa arata ca o infrangere suferita in fata unui adversar mult mai slab. N scenarii. Iata OBSESIA.

In aceeasi situatie se poate intampla ca unul dintre cei doi parteneri sa se retraga pur si simplu in tacere. Sa o faca fara reprosuri si vorbe aruncate celuilalt. Sa-i respecte dorintele, spatiul. Sa puna problema lucrurilor pe care nu le-a facut sau nu a apucat sa le faca pentru celalalt si acesta sa-i fie regretul. Iata IUBIREA.

In situatia in care iubirea vine din ambele parti, despartirea nu se intampla. Nu isi gaseste justificare. Doi oameni care se iubesc vor trece impreuna prin toate mizeriile pe care viata le va aduce sub picioarele lor. Si le va aduce. Dar vor gasi mereu o cale pentru a merge impreuna pe acelasi drum, calcand cu talpile goale peste gunoi. Aceasta e forma cea mai rara de iubire: IUBIREA IMPARTASITA !   

Teorii, opinii, ipoteze, sunt mii. Am auzit multe variante, suficiente argumente, adevaruri care se sustineau fiecare pe cate un pilon rezistent si totusi, parca lipsea ceva. Se vorbea despre chimie, destin, compatibilitati, sansa sau nesansa, context. Si totusi, cred ca nici macar o combinatie intre toate acestea n-ar aduce raspunsul potrivit pentru ca tot ar lipsi ceva.

Eu cred ca acel ceva este motivul. Motivele initiale pentru care relatia s-a infaptuit sunt cele care-i definesc viitorul. Si daca am tine neaparat le-am putea imparti pe categorii in functie de importanta lor, insa nu gasesc acest lucru necesar si-l voi lasa in seama altora mai cititi. Eu pot spune doar ca cele mai multe relatii sunt menite sa dea gres pentru ca cele mai multe motive sunt egoiste. Marea majoritate a relatiilor au loc din pricina nevoilor individuale ale fiecaruia dintre cei implicati.

Fie ca la mijloc sta teama de singuratate, teama de trecerea timpului, nevoia de sex sau atractia sexuala, nevoia de afectiune etc. motivatiile sunt slabe si egocentriste. Astfel de motivatii vor suda firav o relatie si, ca o consecinta, relatia se va sprijini pe motivatiile fiecaruia dintre cei implicati. Asemenea relatii nu sunt construite pentru a face fata rutinei, dificultatilor si situatiilor neprevazute nelipsite intr-o viata de om si iminente intr-o perioada indelungata de timp.

Dar ce sudeaza puternic o relatie? Din punctul meu de vedere si, iata, paradoxal, chiar detasarea. Detasarea este opusul egoismului. Prin detasare recunosti partenerului tau dreptul de a avea in fapt orice drept. Ceea ce este in definitiv un fapt real, concret.

Fiinta umana adora sa se complaca in iluzie. Simtul proprietatii este una dintre aceste iluzii, fie ca se refera la obiecte sau la persoane. Fiinta umana traieste in doua planuri. Planul lucrurilor reale si planul falsei realitati.

In planul falsei realitati un X poate considera ca Y ii apartine trup si suflet. Planul falsei realitati ofera lui X siguranta, eventual liniste sufleteasca sau alte garatii de care are nevoie. In planul lucrurilor reale, Y nu i-a apartinut niciodata lui X trup si suflet ci in cel mai bun caz i s-a alaturat prin proprie vointa trup si suflet, lucru asupra caruia oricum X n-a avut niciodata influenta. In planul lucrurilor reale nu exista nici un fel de garantii si nici un fel de siguranta. In planul lucrurilor reale Y se detaseaza cand doreste. Planul lucrurilor reale este rece, sumbru, neplacut, instabil precum nitroglicerina si din aceasta pricina fiinta umana a avut nevoie de un plan al falsei realitati pe care sa-l bantuie. Problemele au aparut in clipa in care mintea s-a obisnuit cu acesta si s-a mutat cu totul acolo. De aici depresii, dureri, infinite dezamagiri si agonie.

Revenind la subiect, prin detasare o relatie se manifesta doar in plan real. O relatie care functioneaza in plan real nu mai are nevoie adaugiri, este dezbracata, lipsita de masca, isi arata permanent adevaratul chip. Doi parteneri detasati care-si recunosc unul celuilalt “dreptul de a orice”, drept real si incontestabil in orice caz, nu pot decat sa sudeze puternic o relatie pe cu totul altfel de considerente decat relatiile sudate in plan iluzoriu. Dar pentru o astfel de relatie e nevoie de doi oameni capabili sa inteleaga manifestarea planurilor mai sus amintite.

Cu alte cuvinte, relatiile reusite nu sunt la indemana. Sunt rare, sunt menite sa fie putine si rare. Nu sunt decat pentru aceia care au trecut de pragul unor suferinte, agonii, deziluzii. Pentru aceia care au depasit barierele mentale caracteristice planului iluzoriu. Relatiile adevarate sunt menite doar acelora capabili sa isi asume adevarurile, crude, taioase, ascutite, exact asa cum sunt ele cu adevarat, neprocesate de mintea vulpina atat de obisnuita sa le dea o forma mai comoda si usor de acceptat.

Nu doar eu m-am confruntat cu obsesii, nevoi, ganduri, cosmaruri, dezechilibre. Acum cred ca am inteles de unde vin ele dar mai cu seama am reusit sa imi transform viata in ceva frumos. Viata mea simpla ma multumeste astazi iar insatisfactiile au disparut. A fost nevoie de un de-click, de schimbarea perspectivei, de intelegerea felului in care functioneaza lucrurile si mai ales de acceptarea realitatilor exact asa cum sunt.

Ceea ce am inteles este ca intr-o majoritate ingrijoratoare oamenii isi traiesc vietile pierduti in vise si iluzii, in ireal, in ceea ce si-ar dori sa fie si nu in ceea ce realmente este. Iata cheia care deschide usa spre Liniste.